Tot ceea ce trebuie să știi despre fondurile de investiții
Fondurile de investiții alocate prin intermediul burselor de valori sunt reprezentate de produse financiare care sunt incluse în organismele de plasament colectiv. Prin intermediul acestor organisme se colectează capital din partea mai multor persoane cu scopul de a investi resursele respective în vederea obținerii unui profit în viitor. Profiturile sau pierderile sunt împărțite între deținători, în mod proporțional, în funcție de numărul de unități de fond pe care fiecare investitor le deține. Unitatea de fond reprezintă un mijloc financiar emis de un fond de investiții prin intermediul căruia se poate dovedi apartenența cuiva la un fond. Unica modalitate prin care se poate investi într-un fond este aceea de a achiziționa unități de fond.
Fondurile de investiții se împart în două mari categorii, în funcție de caracteristicile lor:
- Fonduri deschise de investiții – au ca principal scop realizarea de investiții colective. Aceste investiții se efectuează prin plasarea capitalului mai multor investitori în instrumente financiare lichide precum obligațiunile, instrumentele de piață monetară, acțiunile, etc.
- Fonduri închise de investiții – sunt alcătuite dintr-o entitate și pun la dispoziție un număr limitat de unități de fond pe o perioadă limitată de timp. La înființarea fondului se emit unități de fond, care pot fi vândute la anumite date prestabilite, în conformitate cu regulile prestabilite în actul constitutiv.
O diferență semnificativă între aceste două tipuri de fonduri este constituită de accesarea lor. La fondurile închise de investiții ai posibilitatea de cumpăra și vinde doar la anumite intervale de timp, ele având o durată limitată de funcționare. În schimb, fondurile deschise de investiții permit cumpărarea și vânzarea unităților de fond zilnic.
Principalele avantaje ale fondurilor de investiții sunt:
Principalele avantaje ale fondurilor de investiții sunt:
- Ți se pune la dispoziție posibilitatea de a investi și sume mici. Dacă nu dispui de un capital mai mare, ai opțiunea investiției unor sume mici, singura prevedere fiind aceea de a achiziționa cel puțin o unitate de fond.
- Investițiile se realizează de echipe specializate, iar investițiile se fac doar în urma unor analize îndelungate a piețelor financiare.
- Investitorul este tot timpul informat în legătură cu evoluția investiției, deoarece valoarea unității de fond este publicată zilnic.
- Toți investitorii au parte de tratament egal, suma investită neafectând calitatea serviciilor pe care investitorul le primește.
- În cadrul unui fond de investiții ai parte de o expunere la o gamă variată de instrumente financiare, ceea ce nu se poate spune în cazul unei investiții individuale.
- Investitorul are tot timpul acces gratuit la toate rapoartele semestriale și anuale.
Înainte de a investi într-un fond de investiții este recomandată consilierea cu o firmă de consultanță specializată în domeniul investițiilor. Pe piață există foarte multe oportunități, unele cu șanse reale de câștig, însă dacă nu ai experiența necesară în domeniu, este posibil ca investițiile pe care le faci să fie făcute în zadar. O firmă de consultanță te poate ajuta să identifici oportunitățile, în vederea alegerii celei mai bune opțiuni pentru tine, te ghidează și supervizează întregul proces, oferindu-ți sprijin oricând ai nevoie. Până la urmă, tot ceea ce-și dorește un investitor este să realizeze investiții profitabile, iar prețul pe care îl plătești colaborând cu un consultant este mult mai mic în comparație cu rezultatele pe care le vei avea.
Articol preluat de pe: https://www.odasglobalconsulting.net/
Comentarii
Trimiteți un comentariu