Pasii pe care trebuie sa-i urmezi pentru a primi finantare europeana
Înainte de a începe
procedurile pentru accesare
fonduri europene, trebuie să te asiguri că ideea de afacere pe care o ai se
încadrează în criteriile de eligibilitate ale unui Program Operațional sau al
unui Apel de proiect. De asemenea, beneficiarul de finanțare europeană trebuie
să verifice dacă îndeplinește condițiile de eligibilitate, care sunt prezentate
în Ghidul Solicitantului. Dacă totul este în regulă, se trece la următoarea
etapă, și anume, depunerea cererii de finanțare, aceasta se depune până la data
limită stabilită în cadrul acelui Program Operațional. Cererea pentru finanțare
europeană și proiectul se depun online, prin intermediul programului
MySMIS2014. În următoarea etapă, cererea de finanțare și restul anexelor sunt
evaluate de către persoanele responsabile din cadrul Autorității de Management
aferentă Programului Operațional pentru care se depune proiectul de fonduri
europene. Dacă sunt anumite aspecte care mai trebuie completate/solicitate
pentru cerere, acestea se fac tot în cadrul acestui pas. După ce se încheie
perioada de evaluare, se notifică beneficiarii a căror proiecte au fost
aprobate. Autoritatea de Management transmite decizia de finanțare
solicitantului, pentru a fi semnată, iar ultimul pas este reprezentat de
semnarea contractului de finanțare.
Probabilitatea ca
anumite proiecte să fie acceptate în favoarea altora este destul de mare,
deoarece au fost stabilite, pentru perioada de programare 2014 - 2020,
priorități pentru acordare de fonduri europene. Se pune accent pe: dezvoltarea
zonelor rurale; investiții în infrastructură - dezvoltare rețele de apă și
canalizare, trasporturi, energie regenerabilă, eficiență energetică, etc.;
dezvoltarea agriculturii; creșterea competivității în afaceri și dezvoltarea
Întreprinderilor Mici și Mijlocii; inovarea domeniului tehnologic și al
comunicațiilor; investiții în resursele umane, prin crearea de activități de
formare profesională; crearea de locuri de muncă pentru tineri; investiții în
zone rurale și subdezvoltate, etc.
Pentru a știi în ce
direcție să mergi și care proiect merită să-l depui pentru finanțare, este
recomandată apelarea la o firmă de
consultanță fonduri europene. Companiile de consultanță fonduri europene au
sute, sau poate chiar mii de proiecte depuse și acceptate, multe dintre ele
fiind deja în perioada de implementare sau chiar de ani buni transformate în
afaceri de succes. Un consultant fonduri europene cunoaște toate procedurile
care trebuie urmate, este mereu la curent cu toate schimbările care se
efectuează și îți oferă garanția aprobării proiectului încă de la început. O
firmă serioasă nu îți va accepta proiectul dacă nu crede că are șanse de
reușită de peste 90%, de aceea caută cu atenție o companie care are recomandări
bune și multe proiecte acceptate și implementate, acesta este primul pas în
drumul spre succes.
Detalii aici: www.odasglobalconsulting.net/
Comentarii
Trimiteți un comentariu