ODAS Global Consulting – consultanta in afaceri Cluj


 

ODAS Global Consulting este o firmă de top în consultanța în afaceri și management, vizibilă atât în țară cât și la nivel global. Sediul ODAS din Cluj ne ajută să ajungem la cât mai mulți antreprenori care sunt în căutare de servicii de consultanță de calitate superioară. Datorită experienței vaste pe care o deținem, noi vă putem oferi îndrumare profesională, idei inovative și soluții sustenabile.

 

O firmă de top în dezvoltarea afacerilor

ODAS Global Consulting este o companie globală ce se concentrează asupra consultanței în afaceri, management, accesarea fondurilor europene, investiții realizate la nivel global, arhitectură, lobby și servicii tehnologice. Compania a fost fondată în anul 2003, având aproape două decenii de experiență în domeniul consultanței. De-a lungul anilor am evoluat dinamic, oferind servicii complete, de calitate superioară și extinzându-ne peste tot în lume, în SUA, Asia, Europa.

Serviciile de calitate, experiența vastă și profesionalismul de care am dat dovadă în tot acest timp ne-au ajutat să câștigăm încrederea a peste 500 de clienți și să devenim astfel firma de consultanță numărul 1 în dezvoltarea afacerilor din România. Nevoile clienților sunt puse întotdeauna pe primul loc la ODAS, de aceea toate serviciile pe care vi le punem la dispoziție sunt realizate în funcție de nevoile, dorințele și cerințele tale.

 

Servicii de consultanță în afaceri de top

Misiunea noastră este să te vedem reușind, să îți punem afacerea pe drumul spre succes. Serviciile pe care le oferim oferă soluții sustenabile care răspund cerințelor tale, sunt optimizate funcțional, adaptate mediului de afaceri curent și al valorii pieței, eficiente din punct de vedere al resurselor investite de tine.

ODAS Global Consulting este partenerul de încredere când vine vorba de afacerea ta. Noi te vom ajuta să o transformi într-una profitabilă și de succes. Serviciile noastre de consultanță în afaceri vă oferă o varietate de oportunități de dezvoltare. Noi vă oferim uneltele și mijloacele necesare pentru a vă aduce afacerea cât mai aproape de profitul maxim cu putință și pentru a vă asigura o dezvoltare optimă și sustenabilă a afacerii. Serviciile noastre vă vor pune bazele afacerii tale, astfel încât aceasta să se poată dezvolta intens și să prospere cu adevărat.

 

Cluj-Napoca, România

Cluj-Napoca este un loc ideal pentru orice afacere. Cu toate că nu este capitala țării, acest oraș are una dintre cele mai dinamice economii din România. Este cel mai important centru academic, cultural, industrial și de afaceri din țară și este clasat drept al doilea cel mai mare centru financiar din România, după București. Potențialul uriaș al Clujului și economia sa dinamică a transformat acest oraș într-o reală țintă pentru investitori.

Cluj-Napoca este un oraș cu o identitate proprie, însă este supranumit în multe feluri, „Inima Transilvaniei”, „Orașul Comoară”, „Silicon Valley al Europei” și „Capitala IT din România” sunt doar câteva dintre acestea.  Profită de potențialul unui oraș cu adevărat prosper și vizitează-ne pe Strada Teleorman 16, Cluj-Napoca 400573.

Serviciile de consultanță în afaceri oferite de ODAS Global Consulting îți pot transforma afacerea într-una cu adevărat profitabilă și de succes. Nu rata oportunitatea de a lucra cu noi în acest oraș prosper.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Programul de crestere a gradului de acoperire cu servicii sociale

Programul de investitii in abatoare montane

Cresterea gradului de acoperire cu servicii sociale - ODAS Global Consulting