Consolidarea antreprenoriatului cultural si dezvoltarea publicului
Programul RO-CULTURA
(„Antreprenoriat cultural, patrimoniu cultural și schimb cultural”), finanțat
prin mecanismul financiar al spațiului economic european 2014-2021 vizează
dezvoltarea economică și socială prin mijloace culturale, antreprenoriatul
cultural și managementul patrimoniului cultural. ODAS Global Consulting este
firma profesionistă de consultanță care te va ajuta să accesezi
fondurile nerambursabile acordate prin intermediul acestui program, pentru
ca tu să ai o afacere cât mai înfloritoare.
ODAS
Global Consulting
ODAS Global Consulting
este firma profesionistă de consultanță înființată în 2003. În cei aproape 20
de ani de experiență, compania s-a dezvoltat dinamic, devenind vizibilă atât în
țară, cât și la nivel global. Consultanții ODAS oferă servicii de consultanță
care se concentrează pe domeniul afacerilor, accesarea de fonduri europene,
investiții realizate la nivel global, arhitectură, lobby și servicii
tehnologice.
Serviciile oferite de noi
sunt de calitate superioară, pornind de la consiliere în afaceri și în
comunicații strategice, până la servicii de lobby. Suntem vizibili pe lângă
Instituțiile Europene, organizațiile și agențiile internaționale. Noi oferim
servicii de comunicații financiare și corporative complementare, diminuăm
timpul de realizare a unei investiții și decalajele economice, prin
intermedierea investițiilor.
ODAS Global Consulting a
ajuns firma de consultanță numărul 1 în dezvoltarea afacerilor din România
datorită faptului că ne asumăm rolul de a oferi servicii de consultanță în
toate domeniile în care tehnologia, politicile, mediul de afaceri și oamenii
lucrează împreună pentru o dezvoltare sustenabilă a societății și a nivelului
de trai.
Acest program are ca scop
creșterea gradului de acces la cultură a populației, promovarea diversității
culturale și nu în ultimul rând, consolidarea dialogului intercultural.
Fondurile nerambursabile oferite de acest program pot fi accesate atât de
instituțiile publice de cultură (spre exemplu muzee, teatre, opere, biblioteci,
arhive, centre culturale, filarmonici etc), cât și de organizațiile
neguvernamentale sau chiar de societățile comerciale și cele cooperative care
se încadrează în categoria IMM-urilor (micro-întreprinderi, întreprinderi mici
sau mijlocii).
Valoarea fondurilor
nerambursabile care pot fi acordate unui proiect variază între 50.000 Euro și
200.000 Euro. ODAS Global Consulting vă oferă suport real în procesul de
accesare a ajutorului financiar de care aveți nevoie. Serviciile noastre sunt
complexe, oferind o acoperire completă. Consultanții noștri experți vă vor
întocmi cererea de finanțare, proiectul tehnic, dosarul de achiziții, studiul
de fezabilitate, planul de afaceri, analizele economice, studiul de piață, iar
în final, un dosar profesionist și complex de cerere de plată/rambursare.
Experiența vastă și
serviciile de calitate superioară pe care le oferim ne-au propulsat în primele
grupuri de lucru pe domeniile companiei, începând de la Camere de Comerț,
Cluburi de Business și până la Instituții Naționale, Europene și
Internaționale.
ODAS Global Consulting a
scris nenumărate proiecte victorioase și a finalizat implementarea acestora,
indiferent dacă erau derulate împreună cu organizații private, publice sau
ONG-uri. Rata noastră de succes este de peste 98%, așadar nu ezitați să ne
contactați pentru proiectul de consolidare a antreprenoriatului cultural și
dezvoltarea publicului.
Pentru mai multe
informații despre noi sau despre programul RO-CULTURA ne puteți găsi la oricare
dintre sediile ODAS din Cluj (Strada
Teleorman 16, Cluj-Napoca 400573), Bucureşti (CCIR Business Center,
Bulevardul Octavian Goga, Nr. 2) sau Braşov (Strada Mureșenilor nr. 28, Brașov
500030), cât și online, la pe site-ul nostru web, la https://www.odasglobalconsulting.net/.
Comentarii
Trimiteți un comentariu