ODAS Global Consulting - Investitii in abatoare de capacitate mica in zona montana
ODAS Global Consulting
este firma profesionistă de consultanță fonduri europene care te va ajuta să
accesezi granturile coordonate atât de Autoritățile Românești de Management cât
și de Comisia Europeana sau de agenții Internaționale. Programul de sprijin
pentru investiții în procesarea produselor agricole și marketing-ul
acestora oferă sprijin celor care procesează carnea.
ODAS
Global Consulting
ODAS Global Consulting
este firma profesionistă de consultanță vizibilă la nivel global. Noi colaborăm
cu consultanți experți în domenii precum afacerile, managementul, investițiile
realizate la nivel internațional, accesarea fondurilor europene, servicii de
securitate cibernetica, lobby și arhitectură. În cele aproape două decenii de
experiență am evoluat dinamic, ajungând în prezent printre primele grupuri de
lucru pe domeniile companiei de la Cluburi de Business, Camere de Comerț,
Instituții Naționale, Europene și Internaționale.
Noi suntem lider de vârf
când vine vorba de accesarea fondurilor europene, indiferent de tipul de
proiect. Noi scriem proiecte și accesăm fonduri nerambursabile coordonate de
Comisia Europeana, Autoritățile Românești de Management sau chiar de agenții
internaționale. De-a lungul anilor proiectele noastre au atras peste 350 de
milioane de Euro finanțare nerambursabilă clienților noștri.
Rata noastră de succes
este de peste 98%. Cu peste 500 de clienți încântați de serviciile pe care le
oferim, noi am devenit firma de consultanță numărul 1 în dezvoltarea afacerilor
în România. Suntem, de asemenea, și compania numărul 1 de consultanță din
România pe baza cifrei de afaceri înregistrate din 2013 până în prezent.
Echipa ODAS este
întotdeauna dornică să te ajute să îți dezvolți compania, așadar pentru sfaturi
și servicii de calitate superioară ne puteți vizita la unul din sediile ODAS.
În România, ne puteți găsi în Cluj, pe Strada
Teleorman 16, Cluj-Napoca 400573, în București, în cadrul CCIR Business
Center, Bulevardul Octavian Goga, Nr. 2 și în Brașov pe Strada Mureșenilor nr.
28, Brașov 500030.
Investiții
în abatoare de capacitate mică în zona montană
Obiectivele programului
de sprijin pentru investiții în marketingul produselor agricole și procesarea
acestora sunt sprijinirea întreprinderilor care realizează investiții corporale
și necorporale pentru procesarea și marketingul produselor agricole la
Domeniile de Intervenție. Acesta este derulat în cadrul Programului Național de
Dezvoltare Rurală și este finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României,
prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.
Prin acest program al
Programului Național de Dezvoltare Rurală, românii care doresc să își deschidă
un abator destinat porcinelor, ovinelor, caprinelor și bovinelor, amplasat în
localități din zona montană, vor putea obține fonduri nerambursabile de până la
300.000 Euro. Capacitatea maximă de sacrificare a unui astfel de abator trebuie
să se încadreze într-un maxim de 5 UVM/zi.
Pentru accesarea
fondurilor este eligibilă orice întreprindere (microîntreprinderi,
întreprinderi mici și mijlocii, cât și întreprinderi mari), întreprinderi
individuale sau familiale, cooperative (cooperativă agricolă și societate
cooperativă), persoane fizice autorizate și grupuri de producători, care
realizează investiții
corporale și necorporale pentru procesarea și marketingul produselor agricole.
Dacă sunteți interesați
de programul „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor
agricole”, apelați cu încredere la experții în domeniu. Veniți la unul dintre
sediile ODAS Global Consulting pentru a accesa cu succes granturile oferite de
acest program.
Comentarii
Trimiteți un comentariu